Articolul 9

  • english
  • romanian

Articolul 9 - Banca Naţională a României
(1) În calitatea sa de bancă centrală, Banca Naţională are în responsabilitate înfăptuirea politicii monetare a României fiind independentă în exercitarea prerogativelor specifice şi în gestionarea finanţelor sale.
(2) Banca Naţională a României este condusă de organele sale de decizie constituite, potrivit legii. Ea are ca scop principal să menţină stabilitatea preţurilor şi să sprijine politicile economice generale, în scopul realizării obiectivelor pe care şi le propune statul român prin puterea sa executivă.
(3) Autorităţile statului român, instituţiile şi organismele se angajează să respecte acest principiul stipulat la alineatele anterioare.
(4) Banca Naţională, instituţie cu personalitate juridică, este singura, pe teritoriul României, abilitată să emită monedă, să stabilească regimul valutar, să elaboreze şi să aplice politica monetară şi pe cea a cursului de schimb.
(5) Banca Naţională a României întreprinde orice altă misiune de bancă centrală, conform Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale şi Statutului Băncii Centrale Europene.
(6). În domeniile care ţin de competenţa sa, Banca Naţională a României este consultată asupra oricărui proiect de act normativ, precum şi asupra oricărui proiect de reglementare la nivel naţional, putând emite avize.
(8) Banca Natională sprijina politica economică generală a statului român, fără prejudicierea îndeplinirii scopului său fundamental, potrivit alin. (2).



VoteazaArticolul 8 | Articolul 10